ASUS si-a lansat alternativele la Macbook Air in SUA: Zenbook UX21 si UX31

de: Alexandru Rizea
12 10. 2011

Intr-un cadru foarte oficial, in aceste zile la New York a avut loc anuntul legat de disponibilitatea unora dintre primele ultrabook-uri pe care Intel a tot sperat sa le propulseze cu procesoarele sale optimizate.

Facand parte din familia Zenbook, UX21 si UX31, bineinteles marca Asus, vor fi disponibile incepand de maine pe piata in Statele Unite ale Americii cu preturi care incep de la 999$ si se duc pana la 1449$.

Definitorie pentru numele celor doua versiuni este, cum era de altfel de asteptat, diagonala ecranului. Daca ASUS Zenbook UX21 are 11,6 inci si o rezolutie de 1366 x 768, UX31 are 13,3 inci si o rezolutie de 1600 x 900. Legat de alte specificatii, daca la interior pot exista variatii foarte mari, per ansamblu, versiunea de 11,6 intotdeauna va avea 1,088 Kg, iar cea de 13,3 – 1,31 Kg.

Ambele sisteme sunt realizate din aliaj de aluminiu, au trackpad de sticla, iar tastele sunt metalice, elemente care transforma aceste ultrabook-uri in unele foarte atractive.

In rest 4GB RAM, USB 3.0, Bluetooth 4.0, solutie de stocare SATA III SSD si difuzoare stereo Bang&Olufsen ICEpower, toate sunt standard cand vine vorba de noile notebook-uri high end ale companiei.  Ca sursa a performantei vorbim de noile procesoare ULV Core i5 si i7, iar ca cel mai solid element de marketing avem cele 2 secunde de revenire din stand by.

La capitolul autonomie, pe langa cele 7, respectiv 10 zile de autonomie in mod stand by, UX21 are specificate 5 ore de autonomie, iar UX31 – 7 ore. Daca preturile vi se par un pic piperate, trebuie sa aveti in vedere ca versiunea cu un pret de achizitie de 1449$ vine cu un SSD de 256GB, o particularitate care sare pretul oricarui model de notebook de pe piata.

Cat credeti ca dureaza pana poate fi achizitionat si la noi pe canale oficiale?